Blog Carton.ro

Tipuri de carton

Despre principalele tipuri de carton

Cartonul, ca și material principal pentru ambalarea produselor pe care le achiziționăm, vindem sau depozităm, face parte din viețile noastre de zi cu zi. Păstrăm obiectele de care nu avem nevoie în cutii de carton, folosim cutiile pentru a muta obiectele dintr-o locație în alta, achiziționăm produse care vin ambalate în cutii de diferite tipuri de carton, expediem la rândul nostru astfel de produse prin poștă sau curierat.

Pentru a ne asigura că produsele ambalate sunt în siguranță pe durata transportului sau a depozitării însă, primul lucru pe care trebuie să îl facem este cel de a ne familiariza cu diferitele tipuri de carton pe care le avem la dispoziție pe piața de profil.

Prin urmare, pentru că principalele tipuri de carton utilizate pentru depozitarea și transportul bunurilor dar și în construcții sunt cele ondulate, cu această ocazie vom încerca o scurtă trecere în revistă a celor mai importante și mai des folosite astfel de modele.

În funcție de numărul de straturi de hârtie din care este confecționat materialul, avem prin urmare următoarele tipuri de carton:

1. Tipul 2. În această categorie intră toate tipurile de carton confecționate dintr-o singură coală de hârtie plată și una ondulată, lipite între ele la nivelul vârfurilor ondulelor.

2. Tipul 3. Această categorie include tipurile de carton compuse din două capace (două folii plate de hârtie) care prind între ele un strat ondulat. Acesta este și cel mai folosit tip de carton pentru împachetat.

3. Tipul 5 și 7. Tipul 5 este compus din două straturi ondulate prinse între trei capace de hârtie netede în vreme ce tipul 7 din trei straturi ondulate și cinci capace/straturi netede.

În cazul în care dorim să utilizăm cartonul pentru confecționarea cutiilor în care urmează să fie ambalate produse și obiecte diferite, se recomandă utilizarea unor tipuri de carton din categoria a doua (tipul 2). Ondulele pot fi și ele diferite, în prezent existând patru astfel de categorii care variază în funcție de mărimea/adâncimea ondulelor: mari, medii, fine și microondule.